Între București și Budapesta: cum se împacă două realități în mintea maghiarilor din Ardeal?

În a doua parte a seriei de discuții, împreună cu politologul István Székely, sociologul Tamás Kiss, politologul Szilárd István Pap și jurnalistul Csaba Lukács, am încercat să analizăm cum s-a format această dublă apartenență politică, în care maghiarii din Ardeal trăiesc simultan în realitatea politică românească și cea maghiară.

Prima parte o găsești aici:

Ce spune despre România faptul că Simion aproape a devenit președinte?

Ce se întâmplă când furia anti-elită nu are un canal de stânga? Și ce rămâne după consensul neoliberal? Fenomenul Simion nu este o criză rezolvată, ci o întrebare amânată.

Udvarhelyi HírportálSoós Róbert

După turul doi al alegerilor prezidențiale, mulți analiști au privit cu neînțelegere rezultatele. Cum este posibil ca o comunitate, din care o parte semnificativă manifestă atitudini iliberale și suveraniste, să voteze în final într-o proporție covârșitoare pentru un candidat bucureștean tehnograt?

În spatele întrebării se află adesea așteptarea tacită: gândirea politică ar trebui să fie coerentă. Însă realitatea maghiarilor din Ardeal nu este așa.

Nu coerență, ci stratificare

Potrivit lui István Székely, este o neînțelegere fundamentală faptul că analiștii caută consecvență acolo unde de fapt funcționează experiențe stratificate. „În mintea unui alegător pot coexista foarte multe afirmații, chiar contradictorii. Acestea nu se organizează într-un sistem, ci se activează în funcție de situații."

În momentul deciziei politice nu funcționează coerența teoretică, ci care poveste devine dominantă în acel moment.

Între două hegemonii

Tamás Kiss descrie această situație ca intersecția a două hegemonii politice care se confruntă. Una este cea românească: bazată pe clasa de mijloc urbană, centrată pe instituții, pro-europeană, care consideră UE și reformele ca progres. Cealaltă este cea maghiară: lumea politică iliberală și suveranistă a lui Viktor Orbán, care în Ardeal pare adesea mai unitară și stabilă decât în Ungaria.

„În Ardeal, pentru mulți apare ca și cum ar exista o singură realitate politică maghiară, și aceea este legată de Viktor Orbán" – a spus Kiss. Această realitate oferă nu doar valori, ci și cadre interpretative.

Pentru cine sunt importanți maghiarii din Transilvania?

Potrivit lui István Székely, una dintre întrebările-cheie nu este de natură ideologică, ci emoțională. „Maghiarii din Transilvania simt că sunt importanți pentru Budapesta, dar nu și pentru București.”

Acest sentiment de importanță nu este identic cu sprijinul material. El ține mult mai degrabă de cine li se adresează ca unei comunități politice și cine îi consideră doar o minoritate administrativă.

Szilárd István Pap a formulat situația astfel: s-a creat o stare în care „trăim fizic în România, dar o parte din aspirațiile noastre politice, din speranțele și din frustrările noastre este externalizată către Ungaria”. Nu este o decizie conștientă, ci o condiție formată în decursul multor ani.

UDMR ca traducător

În acest spațiu dual, rolul UDMR este determinant. Potrivit lui Tamás Kiss, uniunea a dus mult timp în primul rând politica menținerii granițelor etnice: a clarificat unde se află linia dintre „noi" și „ei". În ultima perioadă însă a fost nevoie de mai mult.

UDMR funcționează din ce în ce mai mult ca traducător: traduce narativele politice maghiare pentru experiențele cotidiene ale maghiarilor din Ardeal, în timp ce vorbește un limbaj pragmatic și instituțional către București.

Acest rol oferă stabilitate, dar în același timp îngustează și imaginația politică. Dacă fiecare întrebare politică devine în final o chestiune de securitate etnică, atunci este dificil să ne imaginăm alternative.

Media și bula

Potrivit lui Csaba Lukács, spațiul mediatic maghiar contribuie puternic la faptul că percepția realității politice a maghiarilor din Ardeal diferă de cea a majorității române. Sondajele arată că, în special în Secuime, domină canalele publice maghiare.

„Aceasta este o bulă care pare protejată, dar care de fapt te face complet vulnerabil" – a spus el. Bula nu doar distorsionează, dar și izolează: există din ce în ce mai puțin limbaj comun prin care diferitele părți ale societății românești s-ar putea înțelege reciproc.

Pe termen lung, acest lucru poartă pericolul ca în ochii majorității române, maghiarimea din Ardeal să devină purtătoarea unor logici politice străine – indiferent cât de mult corespunde aceasta realității.

De ce Nicușor Dan?

Paradoxul este că în această situație, maghiarii din Ardeal s-au aliniat totuși în spatele lui Nicușor Dan. Potrivit lui Lukács, motivul nu a fost comunitatea de valori. „Nicușor Dan nu are un caracter politic cu care masele maghiare din Ardeal să se poată identifica."

Decizia a fost mai degrabă o alegere negativă: nu Simion. În momentul alegerilor nu s-au confruntat ideologiile Bucureștiului și Budapestei, ci frica și dorința de ordine. Și de data aceasta frica s-a dovedit mai puternică.

De ce nu există adresare din București?

În timpul discuțiilor a revenit de mai multe ori întrebarea: în timp ce Budapesta a reușit să construiască o legătură emoțională și politică cu maghiarii din Ardeal, de ce București nu reușește. Potrivit lui István Székely, unul dintre motive este că statul român tratează problema minorităților în mod fundamental ca o problemă administrativă, nu ca o comunitate politică.

București se adresează maghiarilor din Ardeal când există vreo chestiune juridică sau instituțională pe ordinea de zi. Rareori le vorbește ca unor alegători care au temeri, speranțe, identitate. Această lipsă de adresare creează pe termen lung un vid politic.

Potrivit lui Tamás Kiss , majoritatea partidelor române gândesc în logică etnopolitică: în Secuime reprezintă românii locali în opoziție cu UDMR, nu încearcă să treacă peste granițele etnice. Astfel, nici forțele politice românești care în principiu ar fi mai deschise nu pot oferi o alternativă maghiarilor din Ardeal.

Enclavă sau realitate paralelă?

Potrivit lui Csaba Lukács, o parte a comunității maghiare din Ardeal trăiește într-un fel de spațiu politic paralel. Nu separată de România, ci parțial izolată din punct de vedere informațional și cultural.

Această enclavizare nu este o strategie conștientă, ci o consecință. Consecința faptului că spațiul mediatic maghiar este ușor accesibil, confortabil din punct de vedere lingvistic și puternic condus de narative din punct de vedere politic. În timp ce spațiul public românesc este mai puțin înțeles, mai puțin acceptabil și rareori oferă adresare.

„Funcționează logica că poate nici aici nu e bine, dar în altă parte e și mai rău" – a spus Lukács. Această argumentație închisă contribuie la faptul că comunitatea este mai puțin interesată să încerce să își înțeleagă sau să renegocieze propria situație în cadrul societății românești.

Experiență economică și dorință politică

Realitatea paralelă este întărită și de factori economici. Potrivit lui Lukács, salariile persistent scăzute din Secuime și sentimentul de periferie economică se conectează cu narativul politic că „aici nu va fi niciodată mai bine". Această experiență se transformă ușor în dorința ca soluția să vină din exterior.

Szilárd István Pap a descris aceasta spunând că în gândirea politică a maghiarilor din Ardeal „viitorul adesea nu este imaginat aici". Speranțele, dezvoltarea și dorința de ordine sunt adesea proiectate asupra Ungariei sau unui lider puternic venit din exterior.

Această dinamică nu provine neapărat din convingeri iliberale, ci din faptul că experiențele locale nu oferă o alternativă credibilă.

Decizia a fost pragmatică

În acest context devine înțeles și sprijinul pentru Nicușor Dan. Potrivit lui Csaba Lukács, aceasta nu a fost o identificare, ci gestionarea riscului. „Nu au votat pentru el pentru că au crezut că el le va rezolva problemele, ci pentru că el nu purta în sine pericolul."

În momentul alegerilor, niciuna dintre cele două realități politice nu era cu adevărat atractivă. Dar una – lumea lui Simion – părea mai amenințătoare. Decizia a fost deci pragmatică, nu bazată pe identitate.

Cât timp poate fi menținut acest echilibru?

Potrivit lui Szilárd István Pap, starea actuală este instabilă. Dacă București continuă să nu fie capabil să se adreseze politic maghiarilor din Ardeal, în timp ce Budapesta construiește o prezență emoțională și narativă din ce în ce mai puternică, echilibrul dintre cele două se va deplasa în mod necesar.

Întrebarea nu este dacă maghiarii din Ardeal sunt consecvenți. Ci cât timp se poate trăi simultan în două realități politice fără ca la un moment dat să trebuiască să decizi. Și când va veni acest moment, va exista o ofertă care nu se bazează pe frică, ci pe reprezentare politică reală.